De la 1 martie, ambii părinți vor fi obligați, oficial, să-și ia concediu pentru creșterea copilului. Concret, din concediul de un an, pe care mama sau tatăl și-l pot lua pentru creșterea nou-născutului, cel puțin o lună îi va reveni celuilalt partener. România pune în aplicarea o directivă europeană care spune că și tatăl, mai mult absent din viața celui mic, trebuie să-i schimbe scutecele și să învețe să-l hrănească.

Ceea ce însă birocraţii „deştepţi” de la UE – şi tucălarii lor din România – se pare că au uitat, e faptul că, prin natura lucrurilor, doar mamele îşi pot alăpta copii la sân. Ori, este bine ştiut, că laptele materne reprezintă cea mai bună hrană pentru copii în primele 6 luni de viaţă, cel puţin. Dar ce mai contează biologia şi logica elementară, atunci când eurocraţii vor să impună ideologia egalitaristă de tip neomarxist?!

Cel puțin o lună din concediul de un an al mamelor le va reveni obligatoriu, taților. În tot acest timp, mama va merge la muncă și nu va mai primi indemnizația de creștere a copilului, drept de care va beneficia însă partenerul ei. Suma se va calcula după aceeași regulă: 75% din media veniturilor nete, realizate în cele 12 luni dinaintea nașterii copilului. Indemnizația nu poate fi mai mică de 600 de lei și nu poate depăși 3.400 de lei. Directiva se aplică pentru copiii născuți după 1 martie 2012.

Fireşte, vor apărea o serie de complicaţii absolut inutile, atât de ordin birocratic dar şi pentru viitorii părinţi, devreme ce ambii vor fi obligaţi să-şi ia concediu de „maternitate” (sic). Asta îi va face pe mulţi să se gândească de trei ori (că de două ori o fac deja) dacă are sens să mai dea naştere unui copil în această ţară (exceptând, desigur, mulţi reprezentanţi ai unei anumite minorităţi etnice). Dar cui îi pasă de aşa ceva? Şi aşa, statul român se străduieşte prin toate mijloacele să descurajeze natalitatea şi să încurajeze pe de altă parte emigrarea românilor, mai ales a specialiştilor cu înaltă pregătire.

Printre „metode” utilizate în acest scop, enumăr: scăderea programată a nivelului de trai, salarii indecente pentru profesori, medici etc., conciedieri masive din rândul bugetarilor şi a celor care lucrează la regii de stat, fără programe de încurajare a creării unor noi locuri de muncă, nesiguranţa tot mai ridicată a locului de muncă – prin noul „cod al muncii”, reducerea ajutoarelor sociale si de şomaj, lipsa unor perspective mai bune pentru viitor ş.a.m.d.