Situaţia economică din zona euro e tot mai gravă, iar Barosso se „piaptănă”!

Situaţia economică din zona euro s-a înrăutăţit în luna martie dincolo de previziunile celor mai pesimişti analişti, din cauza unei scăderi puternice a activităţii din industria manufacturieră din Germania şi Franţa, potrivit unor sondaje în mediul de afaceri. Sondajele PMI au evaluat performanţele a mii de companii din fiecare dintre cele două ţări în luna martie, iar rezultatele zdrobesc practic orice speranţă că zona euro va mai reuşi să evite recesiunea. Cifrele arată că activitatea economică din Germania şi Franţa, cele mai mari economii europene, începe să scadă, iar numărul locurilor de muncă din zona euro afişează cea mai abruptă rată de reducere din ultimii doi ani.

„Pare a fi un an foarte prost, dacă lucrurile vor continua astfel. Am avut o uşoară revenire la începutul anului, când am sperat că economia va prinde avânt, dar se pare că a obosit”, comentează Chris Williamson, economisul şef al Markit, compania care a efectuat sondajele. El notează că rezultatele sondajelor reflectă o contracţie economică de aproximativ 0,1% în zona euro în primul trimestru, după scăderea de 0,3% din ultimele trei luni ale anului trecut. Astfel, blocul monetar ar fi deja în recesiune tehnică. Media estimărilor economiştilor contactaţi de Reuters indică o contracţie economică de 0,3% în zona euro în acest an, similară cu cifra înaintată în februarie de Comisia Europeană.

In aceste circumstante grave, ghiciti cu ce se ocupa Comisiei Europena, al carei sef, Jose Manuel Barroso, nu se poate aşeza pe scaun dacă acesta nu îi este potrivit de o femeie frumoasă? Evident, cu propaganda! Pe langa limbajul de lemn obisnuit, impanat cu expresii de genul „implementare”, „reforme structurale”, „îmbunătăţirea concurenţei”, din care cetatenii europeni nu înţeleg mai nimic, UE s-a „specializat” si in producerea de videoclipuri de promovare. Uneori insa, o mai da in bara, mai precis isi incalca propriile „norme” de corectitudine politica.

Asa s-a intamplat cu un videoclip recent, in care o femeie albă, simbolizand Europa, înfruntă un sultan, un asiatic şi un african care vor sa o agreseze (probabil sa o violeze). În videoclipul cu pricina, femeia rămîne calma în faţa agresorilor, se multiplică şi formează un cerc în jurul agresorilor, care pun deoparte armele, se aşează, într-o imagine ce vrea să sugereze începutul negocierilor. Clipul se termina cu mesajul „Impreuna suntem mai puternici”. Videoclipul a fost considerat „rasist” de catre cainii de paza ai corectitudinii politice si a fost retras.

Ceva adevar exista totusi. Intr-un viitor nu foarte îndepărtat, europenii nativi vor fi depăşiţi numeric pe propriul lor teritoriu de islamişti şi de asiatici. Are dreptate şi videoclipul: cu cît sîntem mai mulţi, cu atît sîntem mai puternici. După rata mortalităţii şi a îmbătrînirii din România, cel puţin, n-avem decît să depunem încă de pe acum armele. Cei mai optimişti dintre europeni au ajuns la concluzia că acest videoclip nu înseamnă decît o risipă inutilă de bani. Lupta pare a se da din interior. Cînd vreun politician european ridică vocea în front, este pus imediat la punct, ca în cele mai teribile vremuri staliniste.

Cancelarul german Angela Merkel şi alţi lideri europeni nici nu vor să audă de François Hollande, candidatul socialist la preşedinţia Franţei şi favorit, în acelaşi timp, din cauza planului său de a renegocia tratatul privind disciplina bugetară. Am convenit deja că, în ceea ce priveşte România, acest tratat nu numai că nu ne aduce nici un fel de beneficiu, dar ne împovărează, o dată în plus, într-o vreme în care de-abia ne ducem zilele. Angela Merkel, cea care i-a invitat pe greci să-şi mai vîndă din insule pentru a ieşi din sărăcie, nici nu vrea să audă că infatuatul Nicolas Sarkozy nu va fi în continuare la conducerea Franţei. Chiar dacă Franţa vrea un zid de beton la graniţa UE, asemănător celui dintre SUA şi Mexic. Cu Sarkozy s-a înţeles cel mai bine Angela Merkel, deşi francezii îi cam suspectează pe nemţi că vor să pună mîna pe Europa, cu inconştienta complicitate a soţului Carlei Bruni. De aceea se şi apreciază că bătălia pentru preşedinţia Franţei este una de anvergură europeană, în condiţiile în care este mai mult ca sigur că Franţa îl va înlătura pe Sarkozy de la preşedinţie. Conservatorii strîng rîndurile, pentru că ştiu că, dacă în Franţa va apărea o breşă, aceasta se va extinde în întreaga Europă…

Leave a Comment