UE şi FMI au căzut de acord asupra unui ajutor financiar de 10 miliarde de euro pentru băncile cipriote, dar preţul pentru această operaţiune de salvare este taxarea tuturor depozitelor. Această condiţie a uimit naţiunea mediteraneană, Cyprus Mail acuzându-l pe noul preşedinte şi alte state membre că au trădat insula.

Chiar dacă taxarea depozitelor bancare s-a aflat pe agenda UE de mai bine de o lună, figurând în memoriile Comisiei şi fiind discutată în mod deschis de politicienii europeni – mulţi dintre ei refuzând să excludă această opţiune – puţini oameni au crezut că Eurogrupul o va pune în aplicare. Majoritatea considerau că este doar o ameninţare latentă, pentru a forţa privatizarea SGO-urilor [organizaţii semi-guvernamentale] şi creşterea taxelor pe societăţi.

Însuşi preşedintele Anastasiades a declarat în mod emfatic, în discursul său de preluare a funcţiei, că “nicio referinţă la prelevări din datoria publică sau din depozite nu va fi tolerată”, adăugând că “un astfel de subiect este în afara discuţiei”. Ministrul de Finanţe, Michalis Sarris, a făcut aceleaşi declaraţii menite să dea asigurări, susţinând că ar fi o nebunie ca UE să impună o astfel de măsură pentru că ar constitui o ameninţare pentru întregul sistem euro.

Sub constrângere

Germania şi liderii Eurogrupului au optat pentru această nebunie, calculând că Cipru este prea mic şi neimportant pentru ca o tăiere din depozitele bancare să cauzeze contagierea zonei euro [o taxă de 6,75% va fi impusă pe depozitele sub 100 000 de euro, şi de 9,9% pe depozitele peste această limită].

Bineînţeles, pieţele ar putea vedea decizia diferit, poate nu încă de la deschidere, luni, dar peste câteva săptămâni, devenind evident că nici măcar depozitele din băncile europene nu sunt scutite de raidurile Eurogrupului.

Este clar din declaraţiile făcute că Anastasiades a fost şantajat pentru această “contribuţie solidară”, după cum a fost numită în mod eufemistic. Dacă el nu ar acceptat-o, Banca Centrală Europeană nu ar oferi Emergency Liquidity Assistance [ajutorare prin injectare de lichidităţi] pentru băncile cipriote, după termenul limită din 21 martie (a fost extins cu două luni în ianuarie) şi băncile ar fi intrat în colaps în aceeaşi zi, cu oamenii pierzând părţi mult mai importante din depozitele lor decât cele 10% care vor fi luate acum.

Alternativa ar fi fost colapsul

Ce alternativă ar fi avut Anastasiades? Este greu de spus, având în vedere presiunea exercitată pentru a se ajunge la o înţelegere politică până vinerea trecută. Toate indiciile arată că partenerii UE au luat decizia în prealabil, şi de aceea au programat vineri noaptea întâlnirea Eurogrup pentru a discuta planul de salvare. Băncile cipriote sunt închise timp de trei zile [este sărbătoare, luni, 18 martie], în timpul cărora toate măsurile vizând depozitele ar putea fi luate, iar băncile ar putea redeschide normal marţi.

Un deputat s-a întrebat sâmbătă [16 martie] dacă ar fi mai bine să permită celor două bănci care au cerut injectare de lichidități de la BCE să intre în faliment decât să accepte aceste tăieri. Dar problema nu s-ar limita la aceste două bănci pentru că există o inter-dependenţă printre bănci şi panica bancară s-ar răspândi la toate.

Acesta este principalul argument al lui Anastasiades pentru a explica de ce a acceptat să se ia din depozite. Alternativa ar fi fost colapsul băncilor, falimentarea statului şi ieşirea din zona euro.

În aceste circumstanţe preşedintele a optat pentru cel mai mic rău, chiar dacă ne îndoim că mulţi oameni îl vor aprecia pentru asta. Într-adevăr, UE a oferit “un pachet de salvare” care este proiectat mai degrabă să distrugă decât să salveze ce a mai rămas din economia Ciprului.