Pe la mijlocul anilor ’60 ai secolului trecut, un tânăr economist ceh, Václav Klaus, descoperea dezbaterea clasică privind imposibilitatea calcului economic în socialism. Tot pe atunci, în Praga, se traducea în regim de samizdat “Drumul către servitute”, cu un succes de public impresionant. “Era înțeleasă ca o respingere decisivă și finală a tuturor felurilor de totalitarianism, colectivism și intervenționism, o apărare cu autoritate a libertății”, avea să-și amintească mai târziu economistul ceh.

Pe la mijlocul anilor ’60, în România, personajele strălucitoare ale dreptei românești așteptau să citească Levantul lui Cărtărescu, în timp ce o parte din elita de dreapta se delecta cu Școala de la Frankfurt, existențialism, fenomenologie, marxism. Toate chestiuni serioase și respectabile, dar fără o aromă pronunțată de dreapta, ba, chiar dimpotriva. Cu Hayek sau Mises nimeni nu-și bătea capul, cel mai probabil pentru că nimeni nu auzise de ei. La începutul anilor ’90, editura Humanitas avea să traducă “Drumul către servitute”, într-o colecție sponsorizată de fundația lui George Soros, alături de multe alte volume de orientare social democrată.

După Revoluția de Catifea, Václav Klaus avea să devină primul ministru al țării sale pentru o perioadă de aproape șase ani, iar mai apoi, timp de zece ani, președintele țării.

După Revoluția sângeroasă din ’89, multe dintre figurile actuale ale dreptei românești făceau parte din guvernul FSN, în timp ce altele erau în continuare integrate în sistemul post-comunist.

Václav Klaus a devenit, odată cu integarea Cehiei în Uniunea Europeană, scepticul de serviciu al unei lumi în declin economic și cultural. “Sistemul economic în Europa la începutul secolului 21 nu este o economie de piață, ci o “economie socială de piață”, cu o doză puternică de ecologism în ea. Un astfel de sistem nu e sustenabil; nu poate funcționa pe termen lung deloc, și nu poate funcționa eficient pe termen scurt. Creșterea economică mocăită a Europei – în prezent chiar stagnare, șomaj mare și datorii în creștere – este rezultatul inevitabil (și de așteptat). Greșeala tragică – încercarea de a unifica monetar Europa și de a introduce o singură monedă – a dinamizat și a făcut mai vizibilă fundătura spre care se îndreaptă continentul”, declara, recent, fostul președinte ceh. Viziunea sa asupra Europei este aceea a unor țări suverane, integrate economic, dar nu politic.

În același timp, în România, orice dubiu sau îndoială asupra proiectului european te aruncă din capul locului în tagma nefrecventabililor. “A devenit evident, după evenimentele recente, că fără o supraveghere externă constantă, România riscă să evolueze către un tip de autoritarism cleptocratic, un proces aproape imposibil de blocat doar pe plan intern”, scria, acum un an, un editorialist al “Revistei 22”, multă vreme principala portavoce a elitelor de dreapta. Viziunea elitelor locale asupra Europei este aceea a unor țări fără suveranitate politică, controlate economic de o brigadă tehnocrată.

Ultima componență a Comisiei Europene a primit numai cuvinte de ocară din partea lui Klaus. “În urmă cu câteva zile, m-am uitat pe numele comisarilor europeni sub conducerea domnului Juncker și a portofoliilor lor. La noi în țară spunem că 16 ministere sunt deja prea multe pentru a avea vreun sens. Dar UE are, acum, 28, mai mult decât orice țară din Europa. Dacă te uiți la portofolii, nu-ți vine să crezi ochilor. Fostul prim-ministru estonian este comisar pentru piețe digitale. Ca economist, eu chiar nu știu ce înseamnă asta (…) Pe vremea comunismului am fi râs cu asemenea nume în cabinet. Nu-mi dau seama ce fac exact comisarii aceștia”, declara, recent, Klaus.

În România, numirea lui Leonard Orban în funcția de comisar european pentru multilingvism (un portofoliu care sigur îl amuză pe Klaus) a fost privită, în urmă cu ceva ani, ca o mare realizare națională; ulterior, dreapta și l-a revendicat cu mândrie pe Orban ca prototipul specialistului ultracompetent și decent. Singurele preocupări notabile ale lui Orban au fost, însă, sancțiunile pentru neadoptarea Legii Big Brother și problemele legate de absorbția fondurilor europene.

Lui Klaus, ca oricărui om cu înțelegere minimală a tradiției și a rolului instituțiilor sociale informale, nu i-a surâs deloc ideea căsătoriilor între persoane de același sex. Astfel, în 2011, Klaus i-a mitraliat verbal pe ambasadorul SUA și pe cei ai unor țări europene, care se implicaseră în susținerea unei Gay Parade la Praga. “Nu pot să cred că un ambasador ceh ar face așa ceva într-o țără democratică”, a spus președintele Cehiei de atunci. Apoi, a susținut cererile pentru îndepărtarea din partid a primarului care a aprobat mitingul.

În România, figurile stelare ale dreptei au fost cei mai importanți susținători ai mișcării LGBT. În anul 2005, festivalul Gay Fest a fost impulsionat de intervențiile președintelui României și de Monica Macovei. “Am sprijinit, în calitate de ministru al Justiției, desfășurarea Paradei Gay din 2005, deși la început primarul Bucureștiului refuzase să aprobe acest lucru. L-am sunat chiar eu pe primar. Acum, în România rămâne de realizat și legiferarea uniunilor între persoanele de același sex”, avea să declare, mai târziu, Macovei.

Cât privește recentul conflict din Ucraina, Klaus a făcut din nou figura de nonconformism. “Îmi aduc aminte de o persoană de la mine din țară, care, la un moment dat, a fost minstru de externe și care mi-a spus că urăște comunismul atât de tare încât nu poate să citească Dostoievsky. Am ținut minte acest lucru ani de zile și mi-e teamă că actuala propagandă împotriva Rusiei este bazată pe un argument similar și pe o linie de gândire identică. Cea mai mare parte a vieții mele am trăit-o în Cehoslovacia comunistă aflată sub dominație sovietică. Dar diferențiez între Uniunea Sovietică și Rusia (…) Propaganda SUA/UE îndreptată împotriva Rusiei este de-a dreptul ridicolă și nu o pot accepta.”

În România, recentul conflict din Ucraina a declanșat o ură isterică, de multe ori aproape rasistă, împotriva Rusiei. Toată dreapta politică (adică inclusiv elitele) s-a întrecut în a-și încorda mușchii geopolitici și a îndemna la un război cât mai grabnic împotriva Moscovei. Ofensele politice supreme au constat în identificarea adversarului ca membru deghizat al Kremlinului. Aceeași Monica Macovei declara tranșant, în primăvara acestui an, că România se află sub amenințarea directă a Rusiei și că singura noastră șansă o reprezintă abandonul total și necondiționat în brațele SUA.

Concluzia banală este că, din nefericire pentru România, singurul Václav care le trezește elitelor admirația politică este Havel.

Sursa: Karamazov.ro