1. UE este definită ca o federație de state membre;
2. Țările UE sunt obligate să respecte „valorile UE”;
3. Comisia Europeană devine guvernul UE, în timp ce Consiliul, din care fac parte [guvernele din] țările membre, devine o a doua cameră a Parlamentului. Comisia este responsabilă [răspunde] în faţa ambelor camere (Parlamentul European și Consiliul);
4. Consiliul și Parlamentul obțin dreptul de inițiativă legislativă limitată;
5. Președinția prin rotație este abolită. Numărul de comisari este redus, Președintele Comisiei decide nominalizările comisarilor;
6. Unii europarlamentari sunt aleși în circumscripții electorale pan-europene, pe baza unor liste transnaționale;
7. Zona euro primeşte un buget separat;
8. O nouă categorie este creată, cea de „stat membru asociat”;
9. Puterile BCE sunt îmbunătățite. Mutualizarea datoriei devine posibilă, pe baza de disciplină bugetară strictă;
10. Nu mai este necesară unanimitatea pentru schimbarea tratatului.

„Traducerea”:

[1]  Deosebit de grav: UE devine, explicit, un stat (federal) !

[2]  Sunt inutile alegerile, chiar dacă ar fi câştigate de partide care nu aderă la linia UE, câtă vreme statul respectiv ar rămâne în continuare în UE.

[3], [4]  Retrogradarea guvernelor, învestite cu mandat direct (popular), faţă de Comisie, care are mandat indirect. Dispare dreptul de veto din Consiliu, diluat într-un aşa-zis „Senat al UE”. Acum, în Consiliu voturile sunt repartizate (nu riguros matematic !) după numărul de locuitori. România are 14 voturi din 352 (3,977%), şi nu unul din 28 (3,571%), fiind aparent în avantaj faţă de principiul „un stat-un vot”. Dar statele mari au câte 27 sau 29 de voturi, adică 7,67% – 8,238% !

[5], [6] „Statele membre nu trebuie să mai aibă importanţă (imagologică), nici măcar câte o jumătate de an la 14-15 ani (la preşedinţia UE), nici girând portofolii ale Comisiei.”

[7]  Atac identitar-imagologic la viaţa politică internă din statele membre, şi acreditarea noţiunii de „naţiune politică europeană”. Partea pozitivă: permite propaganda electorală eurosceptică în statele „aliniate” precum România, care nu au un partid eurosceptic reprezentat în „parlamentul european”.

[8]  „Euro trebuie salvat cu orice preţ, dar să le dăm iluzii locuitorilor din statele eurozonei, că nu se face chiar atât de mult pe buzunarele lor”.

[9]  „Moldova, Ucraina, Georgia”. Poate chiar şi Serbia, şi poate fără Moldova (depinde de alegerile din cele două state, Moldova – în noiembrie 2014). Ori poate şi fără Ucraina şi Georgia (acolo „nu s-a încheiat treaba”).

[10]  „Austeritate, în continuare: doar trebuie salvat euro, nu ?!”

[11] Prevedere deosebit de gravă: state ai căror cetăţeni n-ar fi de acord cu eventuala nouă formă a tratatului UE (chiar şi prin exprimarea dezacordului printr-un referendum !), ar fi obligate s-o accepte.

(Sursa> Prioritate de dreapta)