Marea Britanie este şi a fost dintotdeauna o ţară-cheie a Europei. Nu doar fiindcă este leagănul democraţiei moderne şi al capitalismului, ci mai ales fiindcă ei au decis – acum pentru a treia oară în istoria modernă – să blocheze un plan megalomanic de creare a unui imperiu pan-european (primele două cazuri au fost pe timpul lui Napoleon şi Hitler). Acum, locuitorii săi au decis retragerea sa din Uniunea Europeană.

O parte din mass-media şi din politicieni, care în ultimii ani şi-au făcut din proiectul neviabil al Uniunii Europene un scop suprem, au încercat chiar azi, vineri dimineaţă, să impună victoria emoţiei asupra bunului-simţ, anunţând un iminent dezastru economic „tip Black Friday” în Europa, şi vorbind despre necesitatea unei UE încă şi mai unite, etc. şi despre eşecurile UE datorate britanicilor, mai degrabă decât Bruxellesului şi acelora care conduc acolo. Precum dezastrul din Grecia, marasmul crizei sudice a imigranţilor şi strania sa „imposibilitate de soluţionare”. Şi sute de alte chestiuni. Nemulţumirea a crescut de la an la an, în toată Europa. Ea a fost ignorată, suprimată, şi s-a împiedicat discutarea ei în public.

Rezultatul referendumului britanic nu este un dezastru. Mai degrabă, este o mare oportunitate. Este o sursă de inspiraţie. Este un stimul extrem de necesar. Este dovada că actuala cale nu mai poate continua. Vor înţelege popoarele Europei, în cele din urmă, că proiectele de inginerie socială ale elitelor făcute pe la spatele cetăţenilor, trebuie să înceteze ? Că trebuie oprită centralizarea artificială, reglementarea şi birocratizarea tuturor aspectelor vieţilor noastre ? Că aşa ceva ar fi sfârşitul democraţiei şi că trebuie să se pună capăt deciziilor abuzive ale unor funcţionari nealeşi, aflaţi departe de cetăţeni ?

Marea Britanie nu părăseşte Europa. Dă un foarte necesar semnal şi un impuls de schimbare [şi] pentru ţara noastră. Acesta este sensul referendumului britanic de ieri.

Václav Klaus, Jiří Weigl, 24 iunie 2016, klaus.cz

Traducere: Prioritate de dreapta