Un studiu interesant m-a scos din atmosfera ultimelor zile, în care România mea se zbate să-și facă dreptate – indiferent de care parte a baricadei vorbim. Institutul Român Pentru Evaluare și Strategie (IRES) a publicat, cu ceva vreme în urmă, rezultatele cercetării „Percepțiile românilor asupra impactului aderării la Uniunea Europeană”, iar concluzia este că primul deceniu s-a dovedit cel puțin dezamăgitor pentru aceștia. Cu siguranță, dezamăgirile nu au legătură doar cu așteptările prea mari, lipsite de corespondent în realitate, cum se grăbesc unii să susțină, ci, mai degrabă, cu lipsa de viziune și incapacitatea de a ne utiliza la maxim toate avantajele. România s-a confruntat în acești zece ani cu două paradigme: aderarea vs. integrare și creștere vs. dezvoltare. Lipsa unei coloane vertebrale în politica românească, servilismul câtorva instituții ale statului român și destructurarea clasei politice au lăsat România, la 20 de ani de la căderea comunismului, alături de Bulgaria într-un clasament rușinos, ca fiind cel mai sărac stat membru din regiune.

Ca atare, 61% dintre respondenți cred că în România lucrurile merg într-o direcție greșită, 47% spun că trăiesc mai prost decât acum 10 ani și 30% consideră că peste 5 ani, viața lor va fi și mai grea.

Ceea ce mi-a atras atenția în mod deosebit este faptul că, la capitolul dezavantaje ale integrării, pe primul loc, cu un procent de 65% este „pierderea identității naționale”, urmată de politica europeană defectuoasă privind migrația (62%), pierderea independenței (61%) sau transformarea României în piață de desfacere pentru produsele UE (61%). Mai departe, în timp ce 78 % dintre românii intervievați cred că aderarea la spațiul Schengen e un lucru bun, doar 48% cred că acest lucru se va întâmpla în 2017. Cât despre aderarea la zona Euro, 60% dintre românii care au participat la studiu, cred că România nu e pregătită.

Cu un asemenea tablou de ansamblu, fără un plan de integrare ulterior, în condițiile în care ponderea datoriei publice în PIB s-a triplat (de la 12% în 2006, la 39% în 2016), iar volumul datoriei totale a crescut dramatic de la 41 mld euro în 2006, la 92 mld euro în 2016, cu o scădere a populației active de peste 7%, mai miră pe cineva că 3 milioane de români dezamăgiți au părăsit țara și au ales „să se integreze” în Europa din altă parte?

În perioada de aderare au intrat în România peste 52 mld euro de la cei aproximativ trei milioane de români care au plecat la muncă în străinătate, mai mult decât cele 39,8 mld euro, cât a primit de la UE. Lista rușinii nu se oprește aici: salariul mediu din România rămâne de cinci ori mai mic decât media UE, iar în ultimii 10 ani, deficitul sistemului de pensii a ajuns la o valoare cumulată de 85 mld lei, astfel că numai în 2015 au fost transferate 18 mld lei de la bugetul de stat pentru plata pensiilor.

Acum câteva zile, domnul Jean Claude Juncker a lansat Carta Albă privind viitorul Uniunii. Deși președintele Comisiei Europene este cunoscut ca unul dintre cei mai înverșunați apărători ai integrării, dacă citim printre rânduri documentul, acesta este mai degrabă pesimist. Ca întotdeauna, România este în contratimp: a rămas euforică în momentul în care însuși Occidentul este cuprins de euroscepticism.

Cu reforme structurale neadaptate realităților naționale, cu politici europene orientate către un singur interes și cu neasumarea costurilor sociale și politice care decurg de aici, Uniunea Europeană mai poate câștiga anumite bătălii, dar, cu siguranță va pierde războiul cu Europa!

Preluare de la laurentiurebega.ro