Despre noi

Proiectul Eurosceptic a luat naştere în anul 2005, pentru a suplini un deficit de informaţie privind Uniunea Europeană pe care tot mai mulţi români îl resimt. Românii au o imagine superficială şi, de cele mai multe ori, distorsionată despre ce este Uniunea Europeană şi ce presupune cu adevărat aderarea României la UE. Mulţi au senzaţia că, după aderare, viaţa lor trebuie să se schimbe automat în bine, or în realitate lucrurile nu stau deloc aşa.

Politicienii, mass-media şi chiar reprezentanţii UE au încurajat si continuă să încurajeze această percepţie falsă, prezentînd cu fiecare ocazie partea plină a paharului şi trecînd sub tăcere dezavantajele aderării, ori ascunzîndu-le în spatele unor prezentări stufoase, complicate, de neînţeles pentru omul de rînd. În România nu a avut loc o dezbatere reală pro şi contra aderării, iar „negocierile” privind aderarea s-au desfăşurat într-un singur sens: UE a dictat, guvernele României au acceptat. A sosit timpul – cam tîrziu, ce-i drept, dar mai bine decît niciodată! – să fie auzite şi argumentele celeilalte părţi.

Eurosceptic.ro îşi propune să ofere informaţii şi opinii critice despre Uniunea Europeană, să încurajeze dezbaterea reală pe teme europene şi să se constituie într-un veritabil centru de resurse alternative în domenii ca: legislaţie şi birocraţie în UE, moneda unică, multiculturalism şi identitate, România şi UE precum şi altele asemenea. Pe termen lung, proiectul Eurosceptic îşi propune să contureze formule alternative de cooperare europeană, bazate pe respectarea suveranităţii şi specificului fiecărei naţiuni. Dacă vă identificaţi cu ideile şi scopurile noastre, vă invităm să vă implicaţi alături de noi în acest proiect.